Sambata, 5 Decembrie 2020

TVR: Televiziunea Română susţine producătorii independenţi de film din România cu suma de 807.000 lei

Televiziunea Română anunţă că susţine producătorii independenţi de film din România cu suma de 807.000 lei, pentru proiecte cinematografice de lungmetraj aflate în perioada de postproducţie. Potrivit unui comunicat de presă al postului public de televiziune, suma reprezintă contribuţia TVR la Fondul Cinematografic Naţional, cu 15% din veniturile încasate din publicitate. Producătorii independenţi care solicită finanţare: - trebuie să fie titulari ai unui contract de credit direct cu Centrul Naţional al Cinematografiei; - trebuie să nu aibă/să nu fi avut contract de finanţare cu TVR, contract a cărui derulare a fost viciată, suspendată sau întreruptă din cauze neimputabile finanţatorului; - filmele de ficţiune de lungmetraj şi documentarele de lungmetraj pentru care se solicită finanţare trebuie să se afle în perioada de postproducţie. Finanţatorul va departaja solicitările în funcţie de îndeplinirea condiţiilor enunţate mai sus şi numai după: - analiza sinopsisului, treatmentului/viziunea regizorală, scenariului; - vizionarea unei secvenţe de 15' din film; - primirea acceptului din partea producătorului privind limita superioară a finanţării, care nu va depăşi 7% din suma totală de 807.000 de lei alocată. La încheierea contractelor de finanţare, cu termene de plată integrală până la data de 31 decembrie 2020, cesionarea drepturilor de difuzare constituie avantaj. Proiectele pentru care se solicită finanţare trebuie trimise online pe adresa casadeproducţie@tvr.ro. Fiecare proiect trebuie să fie însoţit de: - copie de pe notificarea prin care CNC a declarat proiectul câştigător sau de pe contractul de credit; - un document cu contactele (mail şi telefon) a minimum două persoane care vor administra relaţia cu echipa TVR privind această procedură de finanţare; - declaraţie prin care producătorul acceptă ca limită maximă de finanţare 7% din 807.000 lei; - copie de pe procesul-verbal de finalizare a filmărilor depus la CNC; - scenariu; - treatment sau viziune regizorală; - sinopsis; - plan de producţie; - plan financiar; - distribuţia filmului; - un link securizat cu o secvenţă de 15' din film. Documentele vor fi trimise într-un singur fişier de tip .zip sau .rar, care să nu depăşească 24 MB. Fişierul va fi denumit după cum urmează: DenumireProducator_ TitluProiect.zip/.rar. Data limită pentru depunerea proiectelor este marţi, 6 noiembrie, ora 12,00. Până în prezent, TVR a finanţat peste 165 de filme, din toate genurile cinematografice, amintesc reprezentanţii televiziunii. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)

Sursa:

Taguri: agerpres,agerpres.ro

Vezi si alte stiri din Cultura

Alte articole din Cultura

Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. Press-Mania.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.
Press-Mania © 2013-2018 Toate drepturile rezervate.

Press-Mania Feedback