Joi, 2 Iulie 2020

Nelu Tătaru, concluziile primelor 3 luni de pandemie: Avem un management al sistemului deprofesionalizat. Este nevoie de un pact în Sănătate

"Urmează o peroadă grea pentru Ministerul Sănătății", a anunțat Tătaru, referindu-se la procesul de reorganizare și comasare a unor direcții din instituția pe care o conduce."Gândiți-vă la un DSP oarecum deprofesionalizat () Un DSP populat de unii care nu aveau alte locuri de muncă, la un moment dat. Un DSP care nu putea evalua un management al spitalelor", a spus ministrul Sănătății. El a acuzat și lipsa de dialog dintre managementul spitalelor și personalul medical, precizând că pandemia de coronavirus a reprezentat "un moment în care am putut evalua fiecare management pe acolo pe unde am trecut", menționând că "10-15% dintre spitale au avut manageri." Potrivit ministrului Sănătății, în acest moment, în sistem "sunt nereguli care trebuie cât mai curând remediate, încercăm să peticim."Nelu Tătaru spune că o altă mare problemă pe care a identificat-o este "inexistența unei politici investiționale coerente"."Cred că cea mai mare problemă pe care o văd în acest moment este politizarea sistemului", a afirmat Nelu Tătaru, precizând că "avem nevoie de un pact în Sănătate." Foto din arhivă

Sursa:

Vezi si alte stiri din Sanatate

Alte articole din Sanatate

Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. Press-Mania.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.
Press-Mania © 2013-2018 Toate drepturile rezervate.

Press-Mania Feedback