Duminica, 31 Mai 2020

Aplicaţia zilei: KeysFinder

Nume: KeysFinder Platformă soft: Google Play, Apple iOS Preţ: gratis Dezvoltator: XFactorApp.Com Funcţionalitate: aplicaţia le oferă utilizatorilor posibilitatea de a accesa informaţii de business gratuite despre companiile din România direct de pe smartphone sau tabletă. Mai exact, aceştia au acces la o serie de informaţii cheie precum indicatori de solvabilitate, lichiditate, profitabilitate sau detalii despre proceduri de insolvenţă şi dosare în justiţie, care vin în completarea datelor cu caracter general despre entităţile economice din România. Informaţiile sunt reunite din surse multiple, precum Registrul Comerţului, Ministerul de Finanţe, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Monitorul Oficial, Ministerul Justiţiei şi portalul public al Guvernului Romaniei, şi împărţite apoi pe secţiuni - informaţii generale, financiar, grafice, risc, industrie, juridic şi incidente de plată. Cea mai mare parte a informaţiilor oferite sunt gratuite pentru cei care îşi creează un cont în aplicaţie, iar informaţiile complexe furnizate contra cost sunt semnalizate prin butonul „Cumpără“, creditele necesare fiind precizate în dreptul butonului – între 1 şi 20 de credite pentru fiecare acţiune contra cost. În ceea ce priveşte costul creditelor, utilizatorii pot achiziţiona 40 de credite pentru 5 euro, 60 de credite pentru 7 euro sau 90 de credite pentru 10 euro.

Sursa:

Vezi si alte stiri din IT&C

Alte articole din IT&C

Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. Press-Mania.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.
Press-Mania © 2013-2018 Toate drepturile rezervate.

Press-Mania Feedback